De ce nu își primesc zeci de mii de români voucherele de energie, chiar dacă se încadrează. Care sunt soluțiile concrete, ce se întâmplă

de: Alexandru Puiu
30 08. 2023

Voucherele de energie au părut încă de la început ca o soluție foarte bună pentru a întinde o mână de ajutor celor care aveau probleme financiare. Din păcate, la o privire mai atentă, pare să fie încă un ajutor social îngropat în birocrație, având în vedere numărul foarte mare de români care așteaptă în continuare cardurile de energie.

Peste 52.000 de carduri de energie nu au ajuns până la momentul respectiv la români care, din toate punctele de vedere, erau eligibili pentru a se bucura de ele. În plus, peste 75.000 de carduri au fost anulate, conform datelor agregate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, citate de Libertatea.

În rest, nu mai puțin de 4 milioane de români beneficiază de acest ajutor, cu mențiunea foarte importantă că într-o locuință, indiferent de numărul de ocupanți, se acordă un singur voucher. Pe acest principiu, vorbim de 2,8 milioane de gospodării beneficiare.

Cum se acordă voucherele de energie, de ce nu ajung la oameni

În România, în acest an, au fost introduse vouchere de energie de 1400 de lei pentru compensarea facturilor la energie, dar și pentru alte costuri cu încălzirea desprinse din achiziția de butelii de gaz, peleți și alți combustibili. Banii puteau fi folosiți până la finele acestui an și se acordă în două rate de 700 de lei pe semestru. Primele carduri au fost distribuite începând cu luna februarie a acestui an.

Pentru a înțelege cât de greșit a fost gândit sistemul de distribuție a acestor vouchere și de ce zeci de mii de români eligibili nu se bucură de ele, este suficient să ai în vedere cazul Anei Hirșman din localitatea Salva, județul Bistrița Năsăud. De șase luni așteaptă să primească cardul, dar nici acum nu s-a rezolvat situația. Ginerele său a făcut tot ce era omenește posibil pentru a identifica problema și a strânge actele necesare, doamna tot în așteptare se află. Aparent, problema a plecat de la faptul că Poșta nu a avut adresa corectă, după cum a explicat George Sas, ginerele.

„Pentru a obține un card corectat ni s-au solicitat și am dus la Poștă o sumedenie de documente, respectiv adeverință de la primărie, declarație pe propria răspundere, notificare, copie de pe buletin, facturi etc. Ca în România digitalizată! Deși documentele au fost introduse în sistemul informatic al Poștei Române, noul card nu a fost emis”, a afirmat George Sas în urmă cu câteva zile pentru sursa citată.

Cea mai mare problemă este imposibilitatea de a contacta autoritățile. „Singurul dialog îl putem avea la un call center al Poștei Române, la numărul 0319966, unde ni se confirmă intrarea documentelor în sistemul informatic, dar ni se spune să avem răbdare pentru că mai sunt mii sau zeci de mii de români în situația noastră și că problema se va rezolva, dar nu se știe când”, spune acesta. În teorie, după ce Libertatea a mediatizat cazul Anei Hirșman, doamna ar trebui să-și primească în curând cardul de energie, dar ca ea mai sunt 50.000 de români.